Rocket Man – Dumitru Popescu

Etichetate cu: Dumitru Popescu role-model

Inca de pe vremea studentiei, pasionat fiind de aeronautica si astronautica, Dumitru Popescu voia nici mai mult nici mai putin decat „sa construiasca rachete spatiale”. In Romania, aceasta tinea mai degraba de domeniul imaginarului, pentru ca practic n-aveai unde, n-aveai cum. Dar el si cativa colegi si-au spus: „De ce nu?! Ia hai sa-ncercam”. Au inceput prin a infiinta ARCA (Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica), apoi s-au apucat sa proiecteze motoare, rezervoare si altele asemenea.

Intr-una din zile, cand se afla intr-un internet café impreuna cu sotia sa, Simona, si scotocea pe Internet, evident, tot ceva legat de rachete, a dat peste pagina competitiei X Prize. Si i-a zis sotiei: „Ia te uita, o competitie de rachete!” La care ea a raspuns: „Super tare, participam!” Era vorba despre cea mai prestigioasa competitie de astronautica la care s-au si inscris in 2003 si care impunea constructia unei navete cu care se putea trimite un om in spatiu. Doar taxa de participare era de 1000 de dolari. Dar amandoi au avut aceeasi idee: sa mearga inainte. „Aveam cei 1.000 de dolari (apropiatii spun ca erau banii lor de nunta), dar problema era ca ne trebuiau alti bani pe care sa ii folosim la constructie”. Era constient ca nu se putea duce la nici un sponsor caruia sa-i spuna direct: „Eu sunt Popescu, din Valcea. Vreau sa fac o racheta cu care sa particip la un concurs american, pentru un premiu de 10 milioane de dolari. Pentru asta, trebuie sa trimit un om in Cosmos”. Ii era clar ca ar fi fost luat peste picior. Atunci, s-au decis sa inceapa sa construiasca ceva, cu putinele resurse pe care le aveau, ca sa le poata arata potentialilor sponsori.

La inceput, cand oamenii vedeau micile motoare de racheta si rezervoarele facute de ei, nu erau extraordinar de impresionati. Totusi le ofereau sume mici de bani sau materiale de construit… Au inceput sa creasca, usor, usor si asa se explica de ce, de atunci, si-au triplat in fiecare an bugetul. Au participat la ANSAR X Prize pentru care au construit racheta Demonstrator 2B. Au construit-o, au testat-o, au reusit s-o lanseze.`

Lansarea rachetei Demonstrator din 2004 a fost cel mai greu moment pe care l-a trait vreodata: „Sa ne imaginam un proiect mare, de exemplu, o racheta care sa zboare pe Marte… Nimic nu mi se va mai parea la fel de greu ca prima lansare”. Popescu imi explica de ce. Pentru ca de reusita ei depindea felul in care l-ar fi perceput oamenii: un lunatic sau un specialist in stiinta rachetelor. „La prima lansare, doar cateva secunde te despart de a fi declarat un tampit. Sau dimpotriva, un rocket scientist, cum zic americanii”. N-au reusit sa lanseze din prima zi. Au avut probleme tehnice si totul s-a amanat pentru a doua zi, cand se anuntase vreme rea, furtuna. Furtuna a tinut toata noaptea si pentru Popescu a fost o noapte de cosmar. A doua zi, vantul batea cu 50-60 de km pe ora, in rafale. Teoretic, nu se putea face nimic. Dar acolo, special pentru eveniment, erau prezenti 90 de ziaristi, veniti din patru tari. Toti voiau sa vada lansarea. Asa ca trebuia sa le ofere una. A luat decizia sa riste. Au asteptat cat au putut de mult, pana la limita restrictiei aeriene. Au scos de pe racheta tot echipamentul care nu era absolut necesar: parasuta de recuperare si in general, tot ceea ce cantarea greu. Au alimentat-o doar cu 19% din cantitatea de combustibil… Faceau simularile pe calculator in timp real. Au cerut aprobare de la centrul de dirijare din Poligon. Ei le-au zis: „Nu lansati, n-o sa va iasa, o sa va prabusiti cu ea de pe rampa. El a zis: „Ba nu, simularile imi arata altceva.” Si au lansat. Iar zborul a fost perfect. Marea satisfactie a fost cand li s-a transmis prin radio ca s-au incadrat perfect in perimetrul de lansare. „Nu stim cum ati reusit”, li s-a spus atunci. „Noi lansam rachete sovietice, de serie, si de ani de zile nu am lucrat in asemenea conditii meteo”. Abia atunci a avut un necesar sentiment de eliberare si a inteles ca misiunea s-a incheiat favorabil pentru el. Nu era un ratat.

Privind restrospectiv, la toate proiectele derulate, gaseste prea putine satisfactii. Ce i-a ramas in schimb adanc intiparit in minte e chinul. Traiectoria sa profesionala a fost mai degraba un parcurs greu, chinuitor. Ar sta pe ganduri daca ar fi sa o ia de la capat. Au existat si momentele de recunoastere, cand ei, „niste zapaciti din Valcea, care fac rachete” au aparut pe CNN.

Nascut pe 2 ianuarie 1977, in Ramnicu Valcea, este casatorit si are un baiat, pe nume Luca:

In 1997, a fost admis la Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea de Inginerie Aerospatiala si la Facultatea de Teologie din cadrul ULBS;
In 2001, a absolvit Facultatea de Teologie, iar studiile Facultatii de Inginerie Aerospatiala le-a intrerupt in anul III, pentru a se dedica proiectelor ARCA;
In 1998, impreuna cu un grup de studenti, a infiintat ARCA si, curand, au fost construite rachetele Demonstrator 2 si 2B;
In 2003, ARCA s-a inscris in competitia Ansari X Prize si Dumitru a reprezentat echipa la evenimentele importante din cadrul competitiei, precum: X Prize Teams Meeting (2004), X Prize Gala (2004) si X Prize Cup (2005, 2006);
In 2004, a fost director de proiect si de lansare pentru racheta Demonstrator 2B lansata cu succes din Poligonul Fortelor Aeriene de la Capu Midia. Demonstrator 2B a fost echipata cu primul motor racheta din lume monopropelant reutilizabil din materiale compozite;
In 2006, a fost director de proiect pentru vehiculul suborbital pilotat Stabilo, coordonand zborurile Misiunilor 1 si 2, precum si testele la sol;
In cadrul Misiunilor 1 si 2, complexele lansate au ajuns pentru prima oara in stratosfera.
In 2007, a reprezentat echipa ARCA la San Francisco, in cadrul Competitiei Google Lunar X Prize;
In prezent, coordoneaza programul Haas-ELE, precum si departamentul de propulsie al ARCA.